Formarea ECOLOGIA INFORMAȚIEI cu prof. dr. Florian Colceag

 

Această formare ne introduce în lumea fascinantă a complexității și configurării ecologice și sustenabile a spațiului coerent al informației.

DESCRIERE:

Această formare, în premieră și interactivă (cu participanții din sală la momentul respectiv), s-a desfășurat alături de prof. dr. Florian Colceag în perioada 12 octombrie 2017 – 10 mai 2018. Deși înregistrată cu ani în urmă, ea își păstrează valabilitatea conținuturilor și principiilor prezentate, precum și câmpul informațional, la nivel de conștiință, intact și care poate fi accesat prin simpla parcurgere a materialelor.


Te invităm acum să te alături celor care au trecut prin această formare, să pătrunzi în infinita lume a complexității și configurării spațiului coerent al informației și să te deschizi spre noi și noi orizonturi ale cunoașterii și ecologiei (personale - sociale - informaționale) pentru a-ți dezvolta potențialele și a descoperii direcțiile posibile de soluționare a provocărilor și crizelor locale și globale, actuale și viitoare, precum și noi repere în spațiul informațional actual.

În cadrul formării vor fi dezvoltate problemele legate de percepția cognitivă, de modelele de gândire, de problemele create de aceste modele de gândire, de modelul de inferențe din natură ce crează cooperarea speciilor, de depărtarea modelului de economie naturală față de modelul economiei de piață și alte asemenea subiecte de actualitate.

Din alt punct de vedere se vor rafina teme legate de structura bazelor de informații primare, constituirea de informații pe nivele de complexitate superioare, aplicarea structurilor de informații primare sau complexe pe spații suport diferite, dezvoltarea unor medii informaționale particulare cu proprietăți speciale, toate aceste cunoștințe aplicate direct pe probleme concrete ale zilelor noastre pe plan local și internațional.

În plus, se vor dezvolta subiecte ce țin de dinamica și de pattern-urile de manifestare, de asemenea aplicate pe contexte particulare de interes.

Vino dacă te preocupă dezvoltarea abilităţilor personale și interpersonale precum și creșterea nivelului de conștiință prin dezvoltarea gândirii complexe și integrarea pattern-urilor universale.

Vino dacă îți dorești să fii conştient de modul în care funcționează ecologic sistemele și de mai buna înțelegere a modului în care se poate configura sustenabil și responsabil spațiul coerent al informației pe multiple nivele de complexitate.

Această formare îți poate oferi răspunsuri la multe întrebări din sferele susmenționate sau la care poate cauți răspuns de foarte multă vreme, cu condiția să participi, să parcurgi materialele suport de curs și să integrezi toate experiențele unice pe care ți le va pune la dispoziție. Deși promite a fi o formare de un grad de dificultate mai mare decât toate cele susținute anterior de profesorul Florian Colceag, efortul depus va fi răsplătit pe măsură, prin profunda dezvoltare a gândirii complexe și dobândirea unor noi competențe specifice nebănuite.

 

SCOP:

+ Aplicarea cunoașterii obținute, din domenii precum modelarea matematică, neuroștiințe, sustenabilitate etc, pe înțelegerea dinamicii și complexității mediului natural, al organismului viu, al ecosistemului socio-economic și în alte domenii corelative acestora.

+ Dezvoltarea gândirii sistemice complexe.

+ Integrarea modelelor sustenabile de ecologie, raportat la nevoile sistemice actuale, în continuă complexificare și diversificare.

 

CUI SE ADRESEAZĂ:

Formarea se adresează mai ales oamenilor de vocație știintifică și tehnicienilor ce lucrează cu sisteme complexe și dinamice, precum și persoanelor care au trecut deja prin modulele de modelare și configurare a spațiului coerent al informațiilor și doresc să aprofundeze nivelele superioare de cunoaștere, dobândită anterior, până la nivel de detaliu și mecanisme funcționale.*

*Toți cei care doresc să se înscrie la această formare și care nu au parcurs încă modulele de bază privind configurarea spațiului coerent al informației – introducere în modelarea matematică prin metoda Prof. Dr. Florian Colceag – sau care doresc să-și împrospăteze cunoștințele înainte de această formare, sunt rugați să ne scrie pe adresa ioana.huiduc@invata-sa-zbori.ro .

Dacă vor exista solicitări în acest sens, putem organiza Atelierele de Introducere în Modelarea Matematică prin Metoda Prof. Dr. Florian Colceag, în perioada anterioară începerii formării.

 

OBIECTIVE:

  • Dobândirea unei baze de cunoştinţe interdisciplinare necesară înţelegerii funcţionării complexe a sistemelor şi a spațiului coerent al informației, în scopul controlării propriei existenţe şi al creşterii calităţii vieţii.
  • Descoperirea unor modalităţi de dezvoltare a sistemelor complexe după modelul sustenabilității și ecologiei.
  • Rafinarea temelor legate de structura bazelor de informații primare și constituirea de informații pe nivele de complexitate superioare.
  • Aplicarea structurilor de informații primare sau complexe pe spații suport diferite.
  • Dezvoltarea unor medii informaționale particulare cu proprietăți speciale.
  • Conștientizarea dinamicii și pattern-urile de manifestare, aplicate pe contexte particulare de interes.
  • „Chei” de înţelegere a complexității și ecologiei în termenii descoperirilor științifice actuale.

 

STRUCTURA:

  • 20 module* online (inclusiv evaluarea finală) constând în înregistrările video a cursului susținut det dl. profesor Florian Colceag;
  • 4 sesiuni de mentoring (înregistrate video) cu prof. Dr. Florian Colceag pe proiectele realizate/discutate în cadrul formării pentru evaluarea finală;
  • Prezentarea proiectelor finale, la ultimul modul de formare, în mod interactiv, în cadrul grupului;
  • Parcurgerea materialelor suport de curs video și scrise.

 

COORDONATOR:

Iulia Ioana Huiduc Manolescu
ioana.huiduc@invata-sa-zbori.ro
0742064924

 

CERTIFICARE:

Dacă vă interesează certificare la acest curs și accesul la programul de modelare trebuie să ne contactați direct prin mail pentru a primi toate detalile necesare.

 

PROGRAMUL DE MODELARE:

Este destinat celor care, parcurgând formarea pentru certificare, doresc să realizeze un proiect de absolvire în metoda domnului profesor.

You need to be a member of Invață Să Zbori to add comments!

Join Invață Să Zbori