Digitalizarea ucide socializarea?
Nu mai mult decât o fac statul în bancă timp de 6 ore, copiatul de pe tablă, cititul în manuale, rezolvarea de exerciţii individuale în caietele speciale…
Îngrijorarea cu privire la socializare s-a ridicat peste noapte, ca argument mistic în favoarea supremației hârtiei ca Suport Sfânt și Ultim de stocare și propagare a informației, ca și cum statul cu capul într-o carte e incontestabil superior, atât din punct de vedere academic cât şi social, statului cu capul într-un laptop.
Când a fost socializarea o prioritate în rutina educaţională tradițională?! Avem pauze de 10 minute, iar ora de sport e, în general considerată pierdere de vreme. Atenţia copiilor a fost și este direcționată într-un fel aproape religios, către caiet și carte ca surse ale devenirii personale, pe scurt activităţi educaţionale anti-sociale. Nu e ca și cum şcoala românească îi oboseşte cu provocări de echipă, dezbateri, excursii, experimente știintifice, proiecte de cercetare. Dimpotrivă, multe cadre didactice sunt obosite de Săptămâna Altfel, considerând-o, mai degrabă piedică în atingerea obiectivelor curriculare. Reticenţa la procesul de înlocuire a hârtiei cu ecranele luminoase e doar formă și nu fond.
Socializarea cu colegii de şcoală presupune timp dedicat interacţiunii libere, fie direcţionat către rezolvarea unor situații ipotetice, fie liber pur şi simplu. Această activitate nu e o prioritate pe ordinea de zi a Ministerului Învăţământului nici măcar ca și recomandare de gestionare a timpului liber. Se recomandă din nou ca, pentru atingerea scopului suprem de performanță academică, măsurabilă, copiii să rezolve exerciții individuale, stând aşezaţi pe scaun, din aceleași caiete speciale, și în timpul liber petrecut acasă. În realitate, elevul elogiat de sistemul educațional actual e tocilarul și docilul fără să fie necesar să elaborăm tipul de comportament pe care acești 2 termeni îl evocă. Socialii sunt răzvrătiții care fac ceea ce vor cu timpul lor, în ciuda recomandărilor, şi asta o ştim cu toţii.
Urmează apoi argumentul credibilităţii informației asociat cu problema dezinformării, extrem de popular în dezbaterile online pe tema digitalizării educației. Indubitabil nuvelele, romanele, poeziile, articolele de presa şi CV-urile scrise pe hârtie sunt mult mai credibile şi mai asumate decât cele circulate pe Infamul Internet. E ca şi cum o dată cu libertatea oferită de fluxul informațional digital, omenirea a devenit coruptă, apostată, naivă şi uşor de manipulat pentru că până acum citeam adevărul în cărţi, iar acum orice naiv poate citi orice pe internet.
Într-adevăr ne lovim cu stupoare, de momentul în care unul dintre pilonii civilizaţiei prezente "Vorba volens scripta manent" pare a se dizolva inevitabil în apele învolburate şi tot mai repezi, ale timpului. Scripta non manent şi vorba non volens. Scripta pe internet azi e, mâine nu e, iar vorba manent la fel ca şi scripta. O paradigmă cu totul nouă.
Însă nu asta e cu adevărat problema, nu-i aşa?!
Scripta manent era relevant pentru că doar unii aveau acces la scris, atunci când o editură filtra ceea ce era important, scripta manent trebuie să rămână lege pentru ca generaţiile tinere să poată fi suprimate cel puțin până la varsta de 30 de ani când și-ar permite financiar să se exprime sub o formă scrisă, care apoi trecând de evaluarea unuii for specializat ar ajunge la public și ar prinde greutate. Acum, un adolescent poate influenţa o lume, într-o zi.
Scripta manent e fundamental doar pe hârtie pentru că înscrisul care vine cu o acreditare din partea unei autorităţi, poate fi manipulat cu eficienţă şi pus sau nu în faţa publicului, în cazul de faţă, a elevilor. E clar că materia şcolară e o selecţie de informaţie ştiinţifică şi culturală menită să producă o anumită percepţie asupra lumii. Argumentul selecţiei direcţionate vă sună conspiraţionist? Vă invit să citim la clasa a IX-a "Geneza Uitată" de Radu Cinamar în loc de “Mara” lui Ioan Slavici. Dacă într-adevăr educaţia are ca şi scop dezvoltarea gândirii critice indiferent de subiect, o putem dezvolta la fel de bine pe orice subiect.
Ne temem că ideile răspândite liber sunt prea puternice şi ar putea transforma lumea iremediabil. Pe bună dreptate ne temem! Ideile au această putere! Ideile, viziunea, influenţa, pe care doar cei puțini și le-au permis până acum, circulă pe Whatsapp și Instagram, iar copiii noștri au acces la ele. Copiii noștri ne-formataţi își pot consolida propriile idei alipindu-se comunităţilor globale. Copiii noștri nu mai pot fi formați în totalitate de generaţiile adulte!
Aoleu! E un gând nebun, dar dacă… teama noastră e cu privire la noi şi lumea construită de noi?! Pentru că dacă nu le mai putem insufla că nu se poate, nu vor mai fi cuminţi şi nu vor mai tăcea la amenințări, iar dacă vor comunica online cu copii de vârsta lor nu se vor mai supune din teama de a nu fi părăsiţi într-o lume a adulţilor.
Da, e adevărat, aparatul condiţionării nu va mai fi la fel de eficient, nu vom mai putea să le săpăm adânc în inimă frica de o reputaţie proastă şi nevoia compulsivă de a construi o identitate stabilă. Jucând jocuri video vor învăţa să ia totul ca pe o provocare, vor creşte crezând pur şi simplu în dreptul omuluii inalienabil la egalitate şi demnitate. După exerciţiul avatarelor, vor şti clar, fără explicații religioase şi filosofice, că personajul e doar un personaj, că în joc pot încerca orice, că misiunea fiecăruia e personală, că învăţarea se produce de la sine după multe încercări şi experimente, iar ei sunt mereu în spate şi pot reseta jocul.
Da, e grav. Dacă își trăiesc cu adevărat copilăria cu acces la internet, aceşti copii nu vor avea pentru ce să lupte în viața reală. Mai citiţi o dată. Acești copii nu vor simți frica și presiunea de a lupta în viața reală… Nu vor avea motivaţie să lupte. Nu vor crea războaie! Vor lua totul ca pe un puzzle complicat care POATE fi rezolvat! Dacă vor fi exersat destul vor şti că distrugerea jocului, din frustrare, nu le aduce nici o satisfacţie. Vor fi experimentat frustrarea, mânia şi înfrângerea până la punctul în care găsind mereu soluţii dincolo de ele, le vor considera markeri naturali ai progresului.
Până la urmă de ce ne temem de lumea asta?
Pentru că n-a existat niciodată până acum? Nici avionul comercial n-a existat până în 1914.
Având acces ușor la informație din diverse perspective vor înţelege că faptele se întâmplă, iar percepţia fiecăruia despre ele e subiectivă şi nu vor avea nevoie de autoritatea protectivă pentru a le spune care e adevărul. Vor avea contextul să înţeleagă că, am fost naivi manipulaţi până acum, că probabil nu există un adevăr general valabil şi de asemenea că adevărurile noastre nu trebuie să fie în competiţie ci ar putea coexista. Vor depăşi clişeele culturale, realizând că valorile politice ale unei autorităţi statale nu sunt neapărat împărtăşite de cetăţeni ei. Cunoscând perspectiva unui copil, a unui tânăr, a unui adult, a unui senior, liber exprimate, vor putea descoperi validitatea fiecăreia, un pas crucial în manifestarea acceptării şi integrării divergenţelor globale.
Am mers prea departe? Să revenim. Dincolo de digitalizare, problema socializării în educaţia românească e una reală, însă rezolvarea nu are de-a face cu tranziţia la suport informaţional digital, care, ca orice altă unealtă va trebui folosit responsabil şi ecologic pe nivelele de vârstă, conform dezvoltării psiho-emoţionale a elevilor. Problemele de fond în şcoala românească sunt: interacţiunea redusă a elevilor cu lumea naturală, reală 3D, activităţi de cooperare în care să fie antrenaţi în rezolvare de probleme realiste, întrebări deschise fără răspuns prestabilit, frecvența redusă a invitaţiilor la cercetare, la construcţie practică, la creaţie liberă, oportunităţi reduse de auto-cunoaştere şi auto-motivare.
Atunci când rutina şcolară va susţine dezvoltarea personalizată a fiecărui elev prin activităţi individuale şi de grup adecvate, digitalizarea va reprezenta doar o nouă oportunitate de creştere şi explorare, în sprijinul unei lumi mai bune!
Vrei să afli mai multe despre cum se poate face asta?! Lasă în comentarii “CUM?” și vom reveni la tine cu detalii, în cel mai scurt timp.
