Educația este un domeniu vast și divers, cu numeroase teorii și metode care au evoluat de-a lungul timpului. Două dintre abordările distincte din acest domeniu sunt metodele educaționale behavioriste și cele existențialiste. În acest articol, vom explora și compara aceste două abordări, evidențiind principalele lor caracteristici, contribuții ale experților și literatură de specialitate.
Metodele educaționale behavioriste se bazează pe teoria că învățarea este un proces de formare a comportamentului prin conexiuni strânse între stimul și răspuns. Această abordare s-a dezvoltat în secolul al XX-lea și a avut un impact semnificativ în domeniul educației. Curentul educaţional existențialist, pe de altă parte, se concentrează pe dezvoltarea individuală, conștientizarea sinelui și explorarea sensului vieții. Această abordare se bazează pe filozofia existențialistă, care subliniază libertatea și responsabilitatea individului pentru propria devenire. Abordarea existențialistă pune un accent deosebit pe individ și pe dezvoltarea autonomiei, în timp ce metodele behavioriste tind să se concentreze pe modificarea comportamentului în funcție de cerințele sociale. Scopul principal al metodelor behavioriste este modificarea comportamentului în direcția dorită, în timp ce metodele existențialiste încurajează dezvoltarea identității individuale și a conștientizării sinelui.
Pentru a putea face o alegere cu privire la poziţia pe care o vom lua în raport cu educaţia copiilor noştri, e necesar să descoperim care sunt valorile pe care se bazează promotorii acestor două curente.
În lucrarea sa "Science and Human Behavior" (1953), B. F. Skinner a introdus conceptul de condiționare operantă, argumentând faptul că comportamentul poate fi modelat prin recompensarea sau pedepsirea răspunsurilor. Acesta a susținut că educația trebuie să se concentreze pe modificarea comportamentului prin stimulare adecvată. Edward Thorndike a dezvoltat teoria conexiunii, susținând că învățarea este rezultatul formării de conexiuni între stimulii și răspunsurile comportamentale. Această perspectivă a avut un impact asupra dezvoltării testelor de evaluare a cunoștințelor. Albert Bandura a adus o perspectivă socială la behaviorism prin teoria observațională a învățării. În lucrarea sa "Social Learning Theory" (1977), el a subliniat rolul observației și al modelelor în procesul de învățare. După cum putem observa curentul behaviorist recunoaşte valori precum: condiţionarea, frica, conformitatea, ruşinarea, copierea unor modele; ca fiind pârghii acceptabile pentru determinarea unui comportament "dorit" de educator, fără a face referire la auto-conştientizarea individului cu privire la acest comportament. Se presupune ca, undeva la "sfârşitul procesului educaţional" tânărul, repetând aceleaşi acţíuni, va consimţi tacit cu acest comportament şi îl va adopta şi percepe ca fiind al său.
Jean-Paul Sartre, filozoful existentialist cunoscut pentru lucrarea sa "Existentialism is a Humanism" (1946), a subliniat importanța libertății individuale, la orice vârstă, în luarea deciziilor și în crearea propriei identități. Martin Heidegger a explorat conceptul de autenticitate și existență autentică în lucrarea sa "Being and Time" (1927). Această perspectivă a avut un impact semnificativ în educația existențialistă, punând accent pe conștientizarea sinelui. Friedrich Nietzsche a susținut ideea "supraomului" și a explorat conceptul de "voință de putere." Aceste idei au fost integrate în abordarea existențialistă, care promovează autodeterminarea și afirmarea de sine. Paulo Freire, prin lucrarea sa "Pedagogy of the Oppressed" (1970) a susținut că educația ar trebui să fie un instrument de eliberare și conștientizare socială. Aşadar, valorile susţinute de existenţialişti sunt: autenticitatea, conştientizarea de sine, libertatea de alegere, auto-responsabilizarea, autodeterminarea, voinţa personală. În viziunea existenţialistă, fiecare copil e bun, acceptabil, capabil, pentru că acopul nu este obţinerea unui comportament standard, uniform, ci descoperirea şi dezvoltarea potenţialului personal, înnăscut. În timp ce în metodele behavioriste, educatorul are un rol activ în modelarea și controlul comportamentului elevilor, în metodele existențialiste, profesorul servește ca ghid și facilitator în explorarea individuală a sensului vieții.
Metodele educaționale behavioriste și cele existențialiste reprezintă două abordări distincte în domeniul educației, fiecare cu propriile lor caracteristici și principii fundamentale.Ca părinţi, e important să înţelegem că nu doar informaţia predată în şcoli e relevantă ci şi modul în care profesorii şi educatorii se raportează la elevi, care este scopul lor declarat şi care sunt valorile după care un sistem educaţional se ghidează. Alegerile noastre schimbă lumea în fiecare zi!
