Mari pedagogi ai acestei lumi au sesizat că ceva este profund în neregulă cu sistemul educațional: pare să fie gândit să aibă orice altceva ca prioritate, numai educația nu.
Dar ce înseamnă școlarizare? Și ce înseamnă educație? Cum a apărut ideea de școlarizare în masă, forțată? Care este scopul declarat și scopul adevărat al școlilor publice?
ȘCOLARIZAREA este un proces formal, instituționalizat, prin care se pretinde că se transmite cea mai consistentă și mai relevantă parte aeducației.
EDUCAȚIA este un proces firesc, omniprezent, de îmbunătățire a sinelui și care poate include etape formalizate sau instituționalizate.
Ca să știm ce avem de făcut, trebuie mai întâi să înțelegem realist ce se întâmplă. Fără panică, fără smintire, fără alegeri radicale, fără avânt disperat de a dărâma revoluționar sau de a condamna.
Episodul 1: ȘCOLARIZAREA, GROPARUL EDUCAȚIEI - Cristela GEORGESCU
Acest serial: 1. Prezintă date, nu caută vinovați. 2. Pune la dispoziție informații cu care părinții interesați să poată alege (în cunoștință de cauză) cea mai bună variantă de educație pentru copil și familie. 3. NU promovează ideea abandonului educației sau a unicei soluții corecte (oricare ar fi aceasta), avem o mulțime de alegeri pentru modul în care ne creștem copiii.
Episodul 2: MINȚI CARE VOR SĂ CONTROLEZE MINȚI - Cristela GEORGESCU
Discutăm despre absurditățile sistemului de învățământ obligatoriu monopol de stat, căci reforma autentică a acestui sistem înseamnă în primul rând eliminarea acestor absurdități.
Discutăm despre obișnuințele fatale deprinse de copii în școală sub pretextul că ea este una și același lucru cu educația, despre cum monopolul de stat al învățământului obligatoriu a fost intenționat să înstrăineze SUBTIL copiii de familie, de comunitate, de tradiție, de cultură, de credință, de timpul liber cu ei înșiși. De ce, cum și care sunt efectele?
Dacă înstrăinezi copiii de ei înșiși nu vor mai putea găsi putere în interiorul lor. Dacă îi înstrăinezi și de restul celor enumerate mai sus, îi lipsești de sprijin exterior trainic. O societate cu asemenea cetățeni, lipsiți de sprijin și care nu înțeleg rostul și sensul existenței, este o un electorat inofensiv, o fortă de muncă obedientă și slugarnică, o masă amorfă de consumiști și care se va conforma voinței statului și a conducerii politice.
Preluate de pe canalul oficial de YouTube: Cristela GEORGESCU - Împuterniciri
ÎNSCRIERI LA ATELIERELE PE CARE LE SUSȚINE ONLINE (https://cristelageorgescu.ro/ateliere/) prin organizatorul și coordonarolul lor, Alexa Event (https://alexaevent.ro/)
RESURSE MENȚIONATE ÎN EMISIUNI:
1. Cărțile lui John Taylor Gatto traduse în limba română la Editura Anacronic: ”Cum suntem imbecilizați” și ”Arme de instrucție în masă”. Neapărat verificați colecția lor de carte pentru copii.
2. Despre Arno Stern și Jocul Picturii: https://hrana-vie.blogspot.com/2015/0...
3. Cartea lui Gerald Hüther, neurobiolog: ”Was wir sind und was wir sein könnten: Ein neurobiologischer Mutmacher” (nu am găsit cartea decât în germană)
4. Despre Prof. Univ. Marcel Căpraru: https://cristelageorgescu.ro/profesor...
5. Articole despre educație și școlarizare: https://cristelageorgescu.ro/despre/s...
6. Cartea ”Deschooling Society” de Ivan Illich
7. Cartea ”Tată bogat, tată sărac” de Robert Kiyosaki. Urmăriți-l, că nimeni nu v-a învățat despre bani în școală: https://youtu.be/Pf3r5qlTSYk
8. Eseul ”Nimeni nu -sa născut adult. Învățământul obligatoriu” de Prof. Univ. Marcel Căpraru
9. Articol despre competiția falsă din școală: https://cristelageorgescu.ro/competit...
10. Articol despre școala fără premii: https://cristelageorgescu.ro/fi-sau-n...
11. Film artistic despre școala democratică (tradus): https://youtu.be/DgxeJY2Lna4
O GĂSIȚI PE CRISTELA ȘI AICI:
1. Site: https://cristelageorgescu.ro/
2. MeWe: https://mewe.com/i/cristelageorgescu
3. Patreon: https://www.patreon.com/cristelageorg...