Cursuri și Ateliere Noi!

Cursuri și Ateliere Noi!

Avem vești bune pentru voi!

Toamna anului 2019 va aduce Cursuri și Ateliere noi, de interes pentru voi, mai accesibile și adaptate dinamicilor vieții actuale și nevoilor specifice copiilor, părinților și profesorilor din ziua de azi.

Fiecare dintre voi va avea oportunitatea de a găsi ceva pe placul său și care să vină în întâmpinarea nevoilor sale actuale.

Începând de anul acesta, dincolo de faptul că diversificăm oferta noastră de cursuri, ateliere și activități în general, ne-am hotărât să oferim și mai multă flexibilitate din punct de vedere organizatoric. Astfel, cu privire la durata organizării cursurilor, veți avea mai multe opțiuni pentru activitățile noastre online și în sală, de lungă și de scurtă durată, atât în București cât și în țară și străinătate.

După primii 6 ani de experiență, considerăm că am ajuns la maturitatea necesară pentru a face deplin ceea ce promovăm și încurajăm în cursurile noastre:

Educație de calitate, individualizată, adaptată nevoilor cursanților noștri, de-o potrivă cu pasiune, seriozitate și profesionalism.

Punctual, pentru a vă face o idee, vă enumerăm câteva dintre surprizele pe care vi le-am pregătit, în completarea activităților noastre de până acum:

  • o conferință și ateliere de "Alfabetizare în sistemul de Învățământ Românesc" pentru părinți;
  • un grup de mentoring și suport pentru profesori;
  • grupuri de lucru practic pentru eliberarea de stress și optimizarea proceselor interne atât pentru părinți cât și pentru profesori;
  • ateliere de modelare în metoda prof. Florian Colceag, pentru cei mai avansați;
  • ateliere de scriere și/sau dezvoltare de proiecte pentru cei care își doresc sa realizeze un proiect educational (sau curriculă alternativă) coerent si sustenabil;
  • ateliere de Art Terapie, pentru adulți pentru echilibrarea emisferelor cerebrale, stimularea creativității și echilibrarea personală
  • un grup de suport și mentoring pentru părinții cu "copii SuperEroi" cu provocări de integrare în sistem (sau în grup)
  • un program de dezvoltare coerentă și sustenabilă (personală și profesională) pentru atingerea performanței;

multe alte surprize și activități care să vină în întâmpinarea nevoilor și dorințelor voastre.

De asemenea, dacă aveți solicitări speciale, ne puteți contacta prin mail la ioana.huiduc@invata-sa-zbori.ro și împreună vom găsi soluția și resursele cele mai potrivite pentru nevoile voastre specifice.

Programele efective și calendarul de activități vor fi anunțate în curând, atât aici, cât și pe pagina noastră de internet si de Facebook!

Vă invităm cu drag, încredere și bucurie, să ne continuăm împreună zborul lin spre înălțimi și noi orizonturi posibile!

Echipa Învață să Zbori

E-mail me when people leave their comments –

You need to be a member of Invață Să Zbori to add comments!

Join Invață Să Zbori